bullying

Cum am zis în postarea anterioară, acum voi ovrbi despre bullying, yay. Un sinonim al englezescului "bullying" ar fi "intimidare" în română. Dar bullying nu înseamnă doar atât. E mult mai mult. Se manifestă prin:
 violența fizică
 răspândirea unei vești false/negative despre o persoană
 excluderea
 tachinarea
 insultarea
Există și metode prin care bullying-ul se poate realiza pe cale electronică, prin mesaje, răspândirea comentariilor răutăcioase despre ceilalți pe diverse site-uri sau folosind contul altcuiva pentru a răspândi zvonuri sau minciuni.
Motivul pentru care ceilalți fac asta e de multe ori pentru că îi văd și pe alții făcând-o, ori se plictisesc și vor să râdă de ceva, ori pentru că îi fac să se simtă superiori, sau pentru a evita să se ia alții de ei.
Dar efectele nu sunt deloc pozitive. Tot ceea ce iese din asta e faptul că persoana de care s-a râs începe să se învinuiască sau să își piardă din lipsa de încredere sau să se întrebe dacă nu cumva ceilalți au dreptate (când i se aduc jigniri).
Ok, păi chestia asta se întâmplă foarte des. Dacă și tu ești unul dintre cei cărora li se întâmplă asta, nu ești singurul. Unii sunt atacați chiar cu regularitate. Lucrul ăsta poate conduce la daune pe termen lung. Și nu mă refer numai la cele fizice, ci și psihice. Iar cele psihice sunt mult mai greu de vinecat față de vânătăile de pe corp.
Dacă și tu ești unul dintre cei agresați, știu că te simți groaznic. Eu m-am gândit odată să mă mut la altă școală din cauza asta. Dar știam că acomodarea îmi va fi dificilă, așa că am renunțat, am rămas acolo și uite, acum sunt întreagă. Bine, fizic vorbind, pentru că psihic am și eu câteva daune. Tot ce trebuie să faci e să reziști. Ai putea să vorbești despre asta cu o persoană adultă, sau cu cineva care ți-e apropiat și în care ai încredere. Sau ai putea să te refugiezi în ceva ce îți place. Cel mai bine ar fi să petreci cât de mult timp se poate în compania celor care te iubesc, sau să te ocupi mai mult de hobby-ul tău, dacă ai unul. Și e cam greu de crezut că nu ai. Dacă nu ai încă unul, ți-l poți crea. Poți picta, citi, scrie (uneori asta ajută și să îți diminuezi din stresul produs de bullying - poți scrie în Word ca într-un jurnal, dar nu trebuie neapărat să scrii mereu în el dacă nu simți nevoia; doar când ai nevoie), asculta muzică, poți chiar să încerci să creezi muzică de unul singur. Sau ai putea încerca sporturile. Ajută mult. Plus, cresc încrederea în sine. Iar asta e foarte important. Caută cât mai multe informații despre un subiect care te interesează. Ocupă-ți timpul cu asta. Poți învăța singur, acasă, despre lucruri care te atrag. Despre mediul acvatic, ceva din tehnologie, sau ceva ce ține de activitățile practice. Gândește-te la orice mod de evada din lumea reală și pune-l în practică. Uită-te cum evoluezi și fii mândru de progres. Iar dacă se va râde și de pasiunea ta, gândește-te că nu se merită să pui la suflet. Ai creat ceva frumos din care tot ce aduni este batjocură - asta nu e bine. Exact ăsta e motivul pentru care nu trebuie să îți pese.
Știu că doar, dar trece.

învățământul din românia

Cred că învățământul din românia e cea mai mare glumă de pe planetă. Voi nu?
Gândiți-vă numai la locul ăla numit „școală”.
O instituție monotonă, cu o grămadă de săli pline de scaune și bănci. O tablă, uneori două. În cazul în care profesorii ar fi minunați, asta ar fi suficient ca să facă un elev să-și dorească cu ardoare ziua următoare de școală. Dar vedem noi pe undeva un asemenea elev? Nu cred. Cu toții urăsc școala. Sau, dacă nu o urăsc, o displac. Sau, dacă nu o displac, nu o apreciază. De ce? Păi răspunsul e simplu.
Unul dintre motive sunt profesorii. Da, la ființele alea care se hrănesc cu orele tale de nesomn și îți mai dau și nu știu câte pagini de caiet mare de învățat, ori proiecte, ori teste decisive pentru media ta. Cum să îți placă un profesor care te mustrează, uneori chiar și prin violență, verbală sau fizică, dacă greșești? Cum să îți placă un profesor care vine beat la oră sau care habar n-are cum să predea? Profesorul meu de matematică, de exemplu, e îngrozitor. La ora lui toată lumea vorbește peste el, iar el nu are nimic de spus în privința asta. La fiecare oră, imediat cum intră în clasă, își aruncă servieta pe catedră și la distanță de vreo 2-3 secunde, ia creta-n mână și spune, în timp ce deja s-a apucat să scrie la tablă: „Mda, și scrieți.” Și noi scriem. Copiem de la tablă ca niște mașinării al cărui scop e să treacă tot în caiet. Fără să înțelegem nimic. Tot ce face e să înșire acolo niște lucruri pe care noi trebuie să le înțelegem de la sine dacă vrem medie mare, și luând în calcul tărăboiul care e în clasă înțelegem de la oră 100%. Bine, noi suntem pe uman. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fie așa. Adică serios, și-ar dori cineva un astfel de profesor? Dacă ar fi bătrân l-aș mai înțelege, dar tânăr?!
Și ăsta a fost doar un exemplu de dezinteres cumplit. În ora lui iese și intră cine vrea în clasă, el nu obiectează nimic. Doar continuă să scrie la tablă. Ah, și când a umplut amândouă tablele, ne pune pe noi să le ștergem. La ora de matematică cred că facem mai mult sport ca la educație fizică tot ștergând tablele. Și asta nu se întâmplă o dată, sau de două ori. Cred că trebuie să ieșim de vreo 10 ori să ștergem tabla. Pe oră.
Nu mi se pare că aș putea să învăț cine știe ce materie de la un asemenea profesor. Mama spune că trebuie să înveți, fie că e profesorul bun sau nu. Păi uite, dacă ești în cazul meu și înveți cel puțin 60% de la oră, atunci automat învățatul tău s-a dus naibii. Dar nu contează. Aș putea învăța și de una singură, de pe net, dar dacă nu e cineva care să îmi explice, căruia să îi pot pune întrebări, îmi pare rău. Dar nu pot.
Profesorii sunt un lucru major care ar trebui modificat în învățământ. Nu ar trebui să li se permită tuturor pârâților să predea. Nu mi se pare normal. Ar trebui mai multe inspecții. Ar trebui neanunțate. Sau pur și simplu să se știe cum naiba predă profesorul ăla. Dacă predă bine, păstrăm. Dacă nu, valea.
Ambianța.
Școala e un loc trist. Pustiu. Singur. Gol. Uneori mai sunt afișate diferite lucrări sau chestii interesante pe pereți, dar nu au cum să umple monotonia locului ăstuia. E prea puțin. Trebuie ceva care să fie cât mai atractiv, cât mai remarcabil. Trebuie o instituție atrăgătoare, nu atât de alb-negru.
Materia.
Mi se pare că e mult prea multă materie. Serios, unii ajung să învețe până și la muzică și la desen. Unii care nu vor să facă ceva în viitor din muzică și desen, sau pur și simplu nu se simt atrași. Eu, de exemplu, am fost torturată la sport cu 100 de genuflexiuni pentru că nu am putut să sar în lungime cel puțin 1,50 metri. Nu mi se pare normal nici asta. Am stat vreo 3 zile cu o febră musculară de nici nu mă puteam așeza pe scaun sau în pat. Pentru ce? Pentru că proful a vrut să se amuze. Ce frumos din partea lui. Dacă pur și simplu corpul nu-mi permite, de ce să nu mă chinuiască? Nu glumesc deloc, e îngrozitor, mai ales dacă nu ai nici antrenament. Încercați voi asta acasă, fără oprire, și vă promit că nu veți rezista mai mult de 40.
Profilul de la liceu ar trebui să ne permită să ne îndreptăm spre ceea ce vrem. Să facem mai mult din materia pe care ne dorim să o facem. Dar oare e așa? Nu, sigur că nu, de ce să facem asta când putem să le dăm teme kilometrice la lucruri de care nu au nevoie? Că doar de-asta sunt profesor, de-asta am catedra, să scot și untul din ei. Dacă eu vreau să fiu medic și-mi trebuie chimia și biologia, păi de ce mama naibii primesc de-nvățat 5 pagini la istorie?
Pentru cultura generală, da.
Dar întâi lasă-mă să învăț la ce îmi trebuie mie, cu ce voi profesa, iar abia apoi să-nvăț pentru cultura generală.
Colegii.
Bun, asta nu e ceva ce ar putea ministerul să schimbe. Dar e ceva ce ar putea fi schimbat de părinți. În ziua de azi, din ce în ce mai mulți părinți își lasă copiii să facă ce vor, fără să aibă un cuvânt de spus. Mai pe scurt, nu îi interesează. Mi se pare cel mai stupid lucru. Dacă ești părinte, ar trebui să îi oferi copilului tău o educație, așa-i? Și dacă îi oferi o educație, păi aia trebuie să se vadă și la școală. Nu să arunci în colo și-ncoace cu insulte nefondate. „Idiot”, „tâmpit”, „bou”, „curvă”, „ciudat”, „nebun”, „gras” și altele. Dacă nici măcar nu cunoști persoana aia în totalitate, nu văd de ce ai eticheta-o. Iar dacă nimerești o persoană mai sensibilă, e vai și-amar. De fapt, cred că pe fiecare îl doare să audă cuvintele astea, indiferent cât de puternic sau nu e. Diferența e însă că unii o arată, în timp ce alții nu. Iar tu poate crezi că lui nu-i pasă ce zici tu, așa că de ce să nu continui, dar nu ai de unde ști. N-ai de unde să știi ce e în mintea lui, dacă suferă sau nu, dacă vrea să se sinucidă din cauza ta. Pentru că automat când ți se spune cât de imperfect ești (uneori chiar de mai multe ori; și de mai multe persoane), începi să crezi asta.
Acest lucru este numit "bullying". Nu știu dacă ai mai auzit sau nu termenul, dar e un cuvânt cu o definiție destul de... tristă. Voi vorbi despre asta în următoarea postare.
Deci cine ar mai vrea să meargă la școală după toate astea? Elevii primesc presiune din toate părțile. Unii chiar renunță la a mai învăța dacă văd că nu reușesc de atâta timp să ducă la finalizare ce și-au propus.
E trist.

listă cu 100 de lucruri pe care le vreau

1. să dorm mai mult
2. pizza
3. paste
4. o bibliotecă mai mare
5. o chitară
6. să învăț să cânt la acea chitară
7. să (re)învăț să cânt la pian
8. să fac parte dintr-o trupă rock
9. să îmi fac șuvițe roșii/albastre/mov/verzi ori să mă vopsesc în una dintre culorile astea
10. să însemn mai mult pentru ceilalți
11. să termin de învățat al naibii de caiet de biologie
12. să devin mai outgoing
13. să îmi fac prieteni noi
14. să fiu mai sociabilă și să mă comport mai natural în jurul oamenilor
15. să scap de anxietate
16. să îi ajut pe ceilalți
17. să scriu o carte
18. să fiu compozitor
19. să desenez mai mult
20. să îl revăd pe sparky (câinele meu)
21. să nu mă părăsească vreodată o persoană la care țin
22. toată seria harry potter. filmele + cărțile cartonate
23. albumele tuturor trupelor favorite
24. mai multe postere
25. să îmi decorez camera așa cum vreau, cu poze/desene/postere etc.
26. să scap de acele 4-5 kilograme care mă incomodează
27. să am mai mult haine, în special pulovere și eșarfe/fulare
28. să îmi întâlnesc toți idolii în carne și oase și să sar pe ei și să le spun cât de mult îi iubesc până vine paza
29. să termin măcar un lucru pe care-l încep
30. să dorm
31. ciocolată
32. brioșe
33. colegi mai mișto, care știu măcar ce e nirvana
34. colegi mai mișto, cu care poți purta discuții despre chestii oculte, cum ar fi illuminati
35. acel ceas drăguț albastru de pe zenda
36. 754 de perechi de bocanci doc martens
37. ochi mai drăguți, de preferabil albaștri sau verzi
38. să mă duc la concertul 30stm de pe 6 iunie din bucurești
39. să mă întâlnesc cu toate persoanele perfecte cu care m-am cunoscut prin intermediul wattpad-ului/facebook-ului/tumblr-ului și să le îmbrățișez și să le spun cât le iubesc și că nu le voi mai da drumul niciodată
40. înghețată
41. zăpadă de crăciun
42. o excursie gratuită spre unicornia
43. 349 de tricouri cu trupe
44. ojă neagră (chiar am nevoie)
45. mai multă normalitate
48. să termin lista asta
49. să scap de coșul ăla oribil cât tot obrazul care-și face veacul de cam prea mult timp
50. să nu mai locuiesc cu părinții
51. să locuiesc în același apartament cu silvia sau o altă persoană mișto care ascultă muzică bună și e preocupată cu cam aceleași chestii ca mine
52. să ajung la 69
53. pisici. multe.
54. timp să mă uit la toate serialele de pe lume
55. să vină vacanța intersemestrială
56. să vină ziua mea
57. să primesc cadouri și să le spun oamenilor cât de minunați sunt
58. să ajung la 69
59. ha, încă 10 pân' la 69
60. să intru la un colegiu din afara țării, cum ar fi oxford sau cambridge
61. să studiez mult mai intens ca până acum artele
62. să am cu cine să vorbesc când sunt tristă
63. să nu se strice relațiile vechi cu prietenii vechi
64. să o ucid cu mâna mea pe acea ființă meschină care mi-a făcut cei 4 ani de generală un chin
65. să știu ce înseamnă visele
67. brioșe
68. pizza
69. haha, în sfârșit 69
70. nu știu
71. să ajung la 100
72. să primesc mai multe mesaje pe tumblr
73. să devin psiholog
74. să arunc ambalajul de la covrigi
75. să fie un tip prin peisaj căruia chiar să-i pese de mine
76. sau să semene doar cu augustus waters
77. da, asta ar fi frumos
78. ca toate personajele ficționale care m-au ucis pe dinăuntru să existe în realitate
79. și să fie toți prieteni cu mine
80. și să fie amuzanți
81. și drăguți
82. și perfecți
83. viața mea e așa plictisitoare
84. să nu îmbătrânesc vreodată
85. să nu mor fără să am numele trecut undeva într-un loc public, unde oamenii să știe că am existat
86. să fac psihologie mai repede
87. să schimb învățământul
88. să înlocuiesc toți profesorii care nu fac o treabă bună
89. să fac școala un loc frumos, primitor pentru toți
90. să găsesc tag-uri pentru postarea asta
91. să mă duc să mă culc
92. să am un părinte care deține un magazin cu tot ceea ce înseamnă muzică, filme, seriale și cărți (de toate genurile)
93. să cunosc pe cineva care e exact ca mine și să-i spun părerea despre el
94. să găsesc alte 6 chestii pe care le vreau pe care să le completez aici
95. să-mi exprim părerea. public. în legătură cu o sumedenie de subiecte
96. să nu mai scriu și celelalte dorințe ori ce or fi astea
97. nu
98. am spus nu
99. stai, nu mai face asta
100. ok, acum că ai ajuns la 100 poți dormi liniștit. oricum nu erai prea interesat de ce am aberat eu pe-aici.

anxietate și stații de autobuz

Bun, o să scriu despre asta pentru că pur și simplu e o stare care simt că mă cuprinde din ce în ce mai mult. Ce e anxietatea? Păi cred că ăsta e un lucru care poate fi clarificat cel mai bine de o poză găsită, pe, bineînțeles, prea-iubitul Tumblr.

Ok, asta sunt eu. Iar atunci când sunt în apropierea oamenilor mă simt de parcă aș fi venită de pe Pluto, serios. Am o stare de nervozitate foarte pronunțată și mereu mă gândesc că nu trebuie să las o impresie proastă. Culmea e că mă gândesc la asta și când sunt în stația de autobuz, așteptând mașinăria aceea minunată care să mă ducă la școală. Adică, oamenii stau în stație, relaxați, gândindu-se fiecare la viețile lor. Dar eu ce fac? Eu stau să mă gândesc dacă să îmi schimb greutatea de pe un picior pe altul, dacă influențez pe cineva cu alegerea asta. Nici nu înțeleg de ce naiba gândesc asta atât de des. Nu ar trebui să îmi pese deloc. Dacă tu, cel care citești asta (da, cu tine vorbesc) suferi și tu de aceeași chestie, primești din partea mea o tavă plină cu brioșe și regrete sincere. Cred că anxietatea e printre cele mai nasoale stări pe care le poate avea un adolescent. În special când zi de zi trece pe lângă atâția oameni.
Cât despre oamenii care trec pe lângă noi, asta e atât de trist. Zi de zi avem de a face cu atâția! La școală, la serviciu, în stație, chiar și pe drum. V-ați gândit vreodată la numărul celor care trec pe lângă noi și cu care nu vorbim? Din acel număr foarte mare, numai o mică parte din ei au vorbit vreodată cu noi. Știți, uneori mă gândesc de ce nimeni nu spune nimic. De ce nu începem o conversație. Zilele astea, când așteptam autobuzul, m-am uitat la oamenii din jurul meu, cu unii dintre ei chiar vrând să vorbesc. De exemplu, știu că am văzut o doamnă de vârsta a treia, îmbrăcată nici prea prost, dar nici prea bine, care era foarte frumoasă pentru vârsta ei. I se puteau citi anii prin ridurile de pe față, dar, în ciuda lor, încă arăta... elegantă. Respectabilă. Inteligentă. Exact cum aș vrea eu să arăt când voi avea vârsta ei.
Mai era o fată care a luat autobuzul de unde l-am luat și eu și care a coborât tot acolo unde am coborât și eu. Deși articolele ei de îmbrăcăminte nu erau prea rock, mi-am dat seama din felul în care era îmbrăcată ce gen de muzică ascultă. Aș fi vrut să vorbesc și cu ea. Aș fi vrut să o întreb care e trupa ei preferată, ce părere are despre Guns n' Roses și în ce an e. Pentru că e la același liceu cu mine. Atunci când ne-am dat jos, eu am coborât înaintea ei și am ajuns mai repede în curtea liceului, dar ea a fost în urma mea.
Mi se pare tragic că putem avea parte de contact direct cu oamenii, iar toată lumea fuge de asta.
Mai demult știu că am citit undeva că într-o țară, oamenii vorbesc când stau în stație. Se ajută, dezbat. Mi se pare al naibii de stupid că ei pot și noi nu. Dar fără inițiativă, nimeni nu va face asta vreodată.
Regret, și cred că voi regreta în continuare de fiecare dată când trec pe lângă un om cu care simt că vreau să interacționez, și nu o fac.
Sper doar că nu sunt singura.

ce e tumblr?

De ce îmi încep prima postare cu chestii despre tumblr? Pentru că pot. Oftică-te.

Săptămâna asta, la școală, colegă-meu de bancă m-a întrebat ce are toată lumea cu „Tumblr” ăsta, că el nu vede cine știe ce la el. Iar eu, fără prea mare tragere de inimă, m-am abținut să nu îi lipesc o palmă peste ceafă. Ideea e că cei care nu știu ce e Tumblr, dar știu de existența lui au tendința de a spune că nu înțeleg site-ul ăsta și nici pe cei care stau toată ziua pe el. Păi de ce comentezi despre ceva ce nu cunoști în totalitate. De ce. Și de ce îmi vin întotdeauna în minte argumente după ce s-a terminat discuția. Nu e corect.

Ce e Tumblr?

Tumblr e un fel de blog site unde poți posta fotografii, link-uri, texte, fișiere audio și orice altceva ce te reprezintă. E considerat mult mai amuzant decât alte blog site-uri, pentru că e ca un fel de comunitate mai largă. Oamenii se pot uita la Tumblr-ul tău, iar tu la al lor. Poți primi întrebări și să îi întrebi pe ceilalți ce vrei,  poți reposta ceea ce îți place de la un alt blog pe al tău. Primești followeri, adică alte bloguri care îți urmăresc activitatea, iar la rândul tău poți urmări și tu activitatea blogurilor care îți plac. Se bazează pe faptul că poți vedea interesele altor oameni. Uneori tumblr-ul lor te ajută chiar să afli lucruri despre ei de bază, cum ar fi muzica pe care o ascultă sau filmele care le plac. Poți posta ce vrei și îți poți împărtăși cu alții gândurile și ce îți place să faci. 

Ok, acum să ne gândim la tipurile de bloguri existente pe tumblr.

Umoristice, alb-negru, vintage, urbane, hipster, boho, artă, mașini, concursuri, design, mâncare, gif-uri și reacții, natură, personale, modele, fotografie, sporturi, vară, crăciun, celebrity-stalkers, religioase, fandom-uri, cultură web, gaming și tehnologie, inspiraționale, random și încă mai pot găsi dacă stau să-mi scot creierii pe tema asta.

Tumblr oferă posibilitatea de a descoperi mai multe lucruri, lucruri noi, despre orice temă. Poți fii mereu la curent cu ce fac vedetele tale preferate, cum evoluează filmul pe care îl aștepți de atâta timp (Divergent în cazul meu), principii și o mulțime de alte lucruri care nu-mi trec acum prin cap nici de-ar fi să mă-mpuști. 

Cel mai bun lucru legat de Tumblr e că poți face orice. Plus, poți primi chiar feedback de la alte bloguri și chiar să te împrietenești cu cei pe care îi admiri în secret.
Ba chiar Tumblr este mult mai folosit decât Facebook. Culmea, știu! Mult prea cunoscutul Facebook este întrecut de Tumblr. Explicații mai pe larg despre asta aici.
Ce mai stai pe gânduri? Fă-ți și tu un blog pe Tumblr.